Subscribe:

duminică, 31 august 2014

Pusca si cureaua lata - o petrecere a burlacilor inedita

Am intrat intr-o mare belea si nu stiu daca voi fi in stare sa merg pana la capat. Dar nu mai este cale de intoarcere, sunt un om de cuvant si trebuie sa imi respect promisiunea.

In familia iubitei mele va avea loc un eveniment foarte important, asteptat cu nerabdare de toata lumea. In sfarsit, mama ei s-a decis sa il ia de barbat pe cel cu care a convietuit in armonie timp de aproape 10 ani. Nu pun mare pret pe un act, insa au zis sa oficializeze relatia, ca sa "intre in randul lumii".

Am dat si eu o mana de ajutor la pregatiri, ne-am plimbat pe ici-colea sa cumparam cele necesare, le-am facut rost de o decoratoare iscusita din Bucuresti, le-am adus un fotograf talentat. M-am comportat (zic eu) ca un viitor ginere implicat.

Dar apoi am primit bomba: cel ce-mi va fi socru m-a pus cavaler de onoare. Am fost magulit, flatat si surprins - asa ca era normal sa accept. Doar ca nu mi-a trecut nicio clipa prin minte ca EU voi fi cel care va organiza petrecerea burlacilor!


Imaginati-va ca n-aveam nici cea mai vaga idee ce surpriza as putea sa ii fac mirelui: stripperitele ieseau din discutie (daca mai voiam sa mai calc prin casa aia vreodata), iar o limuzina ar fi atras prea mult atentia vecinilor.

Macelar de meserie si un om care tine la traditii, el vorbea intruna ca vrea sa mearga la stana, ca sa ia branza pentru nunta direct de la "sursa". Asa ca mi-a picat fisa: ce-ar fi sa vorbesc cu ciobanul sa organizam sus, in varful muntelui, petrecerea burlacilor?

           

 Nu am fost niciodata genul care sa poarte caciula de astrahan, asa ca aveam inima stransa. Dar mi-am intins "antenele" si am inceput sa planific "marea mahmureala" rustica. Am vorbit cu ciobanul, am stabilit data, ora si locul de unde ne va lua, am vorbit cu doi amici de-ai mei ca sa ma insoteasca, iar iubita mea m-a pus in legatura cu prietenii apropiati ai mirelui, cu care voi complota.

Care este planul


M-am gandit asa: in dupa-amiaza respectiva, ciobanul sa treaca "din intamplare" pe la poarta, sa ii propuna sa mearga cu el la stana (ca de fiecare data) si sa promita ca se vor intoarce a doua zi dimineata.

Noi, ceilalti, ii vom urmari pe drum si ii vom dezvalui surpriza in creierii muntilor. Mi-am facut si temele. Stiu ca are unul si acasa, pe care i l-am cumparat mai demult, dar nu puteam sa-l "sustrag", asa ca am luat de pe Kaki.ro un cutit Bear Grylls Gerber Scout, cu care urma sa ne facem treaba pe acolo. Mai mult,  pentru noi, astia mai tineri, am cumparat de pe acelasi site incredere cortul de 3 persoane Mil-Tec: solid, ieftin si incapator. Nu prea vrem sa dormim cu totii in stana... :)

Problema este ca nu pot lua prea multe de acasa, ca sa nu intre la banuieli. Deci, vom avea parte de o aventura pe bune. Vom fi nevoiti sa adunam surcele pentru foc, sa le aprindem cu cremene si sa facem cu schimbul in timpul noptii pentru a-l intretine.

Mai mult, este posibil sa mergem la vanatoare de mistreti. Da, ati auzit bine, vanatoare de mistreti. Nu prea e mancare multa in varful muntelui, iar ciobanul nu vrea sa sacrifice din oile lui. Asa ca vom cobori de la stana, ne vom camufla, vom lua urma animalelor care devasteaza gospodariile si le vom alunga de pe langa case oamenilor. Iar cel mai ghinionist porc salbatic ar putea ajunge in protapul nostru. Cel putin asa ne-a spus ciobanul... dar eu inca sper ca a glumit.

                          

Si dormitul va fi o provocare: ne vom inveli cu blana de la oi. :D

Mai sunt cateva zile si planul va fi pus in aplicare. Cum credeti ca ma voi descurca? Cum ar putea sa reactioneze ginerele? Deja am emotii...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu